slider 1 slider 2 slider 3 slider 4 slider 5

Daca doriti sa faceti o rezervare completati formularul de mai jos:


Adauga mesaj

romanian flag english flag french flag Rezerva Acum

romanian flag english flag french flag
Drumul Ambrei

Drumul Ambrei

Muzeul Chihlimbarului este primul obiectiv turistic ce poate fi vizitat, însă dacă turiști din grabă nu-l observă, poposesc la Centru de Informare Turistică, aflat la o distanța de 50 m, vis-a-vis de primărie. Aici turiștii vor primi îndrumările și lămuririle pe care le solicită.

De la Centrul de Informare Turistică, se abordează traseul ce duce catre satul Colții de Jos. În aproximativ 30 mim, se ajunge la locul unde a funcționat ,,Mina de chihlimbar Fața Repede'', denumită așa datorita dealului ce are o înclinație abruptă si care a fost deschisă în 1948. Se face întoarcerea pe o cărare scurtă și se ajunge la locul numit ,,Fijerești'', unde în 1974 a fost deschisa încă o mină.

Pe drumul satului se continuă călătoria către partea vestică unde se află ,,Mina de chihlimbar Dănciulești'', deschisă la 1927 de către inginerul Dumitru Grigorescu, de numele căruia se leagă perioada de vârf a extracției de ambră. Intrarea acestei galerii este vecină cu intrarea peșterii ,,Gaura Tătarilor'', datată în sec III-IV, ambele aflate în muntele lui Dragomir și neaccesibile datorită calamităților naturale. Dacă se continuă incursiunea se ajunge în vârful lui Dragomir având o altitudine de 940 m.

Înconjurați fiind de priveliștea mirifică a pădurilor, după un scurt popas, se continuă către Vârful Zboiu, altitudinea mai urca puțin - 1114m. Aerul ozonat face ca oboseala să nu fie simțită. Cărările de munte se înclină ușor, făcând trecerea către Lacul Gotiș și Lacul Hânsaru. De aici o mică scindare în traseu. Se pot lua două hotărâri: fie se merge către Nucu - Bozioru sau se poate parcurge un drum forestier ce trece prin Paltin (altădată sat în putere, acum dispărut) și se ajunge la Ansamblu Rupestru de la Aluniș, atestat legendar la 1274 și documentar la 1524. Se continuă călătoria către zona Strâmba, loc unde au fost deschise și au funcționat între anii 1974-1985 patru galerii.

Drumul Ambrei Drumul Ambrei Drumul Ambrei Drumul Ambrei Drumul Ambrei Drumul Ambrei